Finanţarea capitalului de lucru pentru agriculturǎ: Agricover Credit IFN- numǎr triplu de fermieri clienţi în 2009
În 2009, comparativ cu anul precedent, Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a Grupului Agricover, şi-a triplat numǎrul de fermieri clienţi care au contractat credite de capital de lucru menite sǎ asigure acoperirea necesarului de finanţare a cheltuielilor de înfiinţare şi întreţinere a culturilor agricole.
Anul trecut, Agricover Credit IFN a acordat producǎtorilor agricoli credite în valoare de 123,5 milioane lei, faţǎ de 57,5 milioane lei în 2008, anul lansǎrii sale pe piaţǎ; 385 de exploataţii agricole au devenit clienţi Agricover Credit IFN în 2009, faţǎ de 120 în anul precedent. “Agricultura româneascǎ are nevoie în mod categoric de investiţii în infrastructurǎ, tehnicǎ şi tehnologie, iar fondurile europene rǎspund într-o bunǎ mǎsurǎ acestor cerinţe, cu condiţia evidentǎ de a putea fi accesate… Pânǎ la investiţii însǎ, fermierii au nevoie de capital de lucru pentru a-şi putea finanţa achiziţiile de seminţe, îngrǎşǎminte, produse de uz fito-sanitar, lucrǎrile de întreţinere a culturilor etc.
Modul în care sectorul financiar în ansamblul sǎu rǎspunde acestei necesitǎţi din agriculturǎ rǎmâne încǎ mult sub cererea existentǎ, nu numai din cauza lipsei de lichiditǎţi de pe piaţǎ, cât mai ales ca urmare a asocierii unui factor de risc adesea supraevaluat: dacǎ mecanismele şi sectorul agricol sunt bine înţelese, creditarea fermelor rǎmâne în parametrii de risc ai oricǎrei afaceri”, a arǎtat Robert Arsene, Director General al Grupului Agricover.
În 2009, Agricover Credit IFN a avut un profit brut de 4.132.523 RON, în creştere cu 337% faţǎ de anul 2008, când a înregistrat valoarea de 944.745 RON. “Pentru un an de crizǎ economicǎ globalǎ, care a marcat cel de-al doilea an de activitate a companiei, rezultatele financiare ale Agricover Credit IFN au fost foarte bune. Este însǎ adevǎrat ca acestea s-au datorat într-o bunǎ mǎsurǎ unei facilitǎţi unice oferite de Agricover Credit, şi anume faptul cǎ stingerea creditelor se poate realiza atât în bani, cât şi în produse, datoritǎ apartenenţei companiei la Grupul Agricover şi a integrǎrii activitǎţii sale cu cea a altor divizii: Agricover Distribuţie furnizează fermierilor inputuri şi pachete tehnologice necesare înfiinţǎrii şi întreţinerii culturilor, Agricover Credit le finanţeazǎ, iar Agricover Cereale poate prelua recoltele pentru stingerea datoriilor, în cazul în care beneficiarii creditelor opteazǎ pentru aceastǎ modalitate”, a subliniat Robert Arsene.
Agricover Credit IFN, care are ca obiect principal de activitate finanţarea agriculturii, este prezenta pe piaţa de profil cu douǎ categorii de produse: linii de credit pentru capital de lucru şi, respectiv, operaţiunile de scontare şi de forfetare.
Liniile de credit sunt destinate exploataţiilor agricole axate pe culturile de cereale, oleaginoase, pomiculturǎ, legumiculturǎ, viticulturǎ sau zootehnie. Creditele se acordǎ în lei, pe o perioadǎ de maxim 12 luni şi au o dobândǎ variabilǎ, cu un calcul de dobândă scadentă lunar sau capitalizată şi având scadenţa corelatǎ cu recoltarea sau cu termenele de platǎ ale contractelor de desfacere a recoltelor/multiplicare a seminţelor.
În funcţie de activitatea fermierului, liniile de credit pot fi acordate în baza unor contracte (contracte încheiate cu Grupul Agricover privind achiziţia recoltelor obţinute, contracte de multiplicare a sǎmânţei semnate cu producǎtori de profil, contracte de desfacere încheiate cu industria procesatoare) sau constituind diferite gajuri (pe un stoc de cereale aflat în silozurile Grupului Agricover, pe echipamente) şi/sau garanţii imobiliare. “Fermierii au nevoie în primul rând de capital de lucru, pentru a-şi putea finanţa achiziţiile de seminţe, îngrǎşǎminte, produse de uz fito-sanitar şi lucrǎrile de întreţinere a culturilor, iar Agricover Credit are o serie de avantaje competitive care ne ajutǎ sǎ rǎspundem foarte bine acestor solicitǎri: face parte dintr-un grup care activeazǎ de 10 ani în domeniul agribusiness-ului, noi cunoaştem foarte bine acest sector, putem avea o politicǎ de risc adaptatǎ agriculturii, avem experienţa relaţiilor cu fermierii, le înţelegem foarte bine afacerile şi problemele etc”, a arǎtat Robert Arsene.
În ceea ce priveşte operaţiunile de scontare şi forfetare, acestea au drept beneficiari producǎtorii cu contracte onorate (recolte livrate) de desfacere cǎtre industria procesatoare, cu termen de încasare mai mare de 30 de zile; contractele se încheie pe o perioada de cel mult 6 luni, în lei, au o dobândǎ fixǎ, iar garantarea se realizeazǎ prin cesiunea creanţelor din contractele de desfacere.
Pentru anul în curs, Agricover Credit IFN vizeazǎ dezvoltarea altor produse destinate finanţǎrii exploataţiilor agricole atât ca şi capital de lucru, cât şi din punct de vedere al investiţiilor în agriculturǎ, inclusiv prin co-finanţarea proiectelor care acceseazǎ Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Ruralǎ. În ceea ce priveşte obiectivele de business pe 2010, Agricover Credit IFN şi-a propus sǎ creascǎ finanţǎrile acordate fermierilor la 160 milioane lei, realizând un profit cu minim 10 % mai mare decât în anul precedent.
“Pentru anul în curs, Agricover Credit vizeazǎ un portofoliu de clienţi format din cel puţin 650 de exploataţii agricole; creditele pentru capitalul de lucru vor rǎmâne cu ponderea cea mai mare în finanţǎrile acordate, având în vedere faptul cǎ asigurarea fondurilor necesare achiziţiilor de inputuri şi întreţinerii culturilor rǎmâne o problema <
Despre Agricover
Grupul Agricover este unicul furnizor de soluţii complete pentru agricultură din România, un integrator în circuitul produselor şi serviciilor din agricultură, deţinând poziţia de lider pe piaţa pachetelor tehnologice şi a serviciilor armonizate pentru agricultură. Înfiinţată în anul 2000, prin fuziunea dintre SC COMCEREAL SA Buzău şi Ulvex SA Buzău, Agricover şi-a extins afacerile în domeniul agribusiness-ului, oferind în prezent soluţii integrate pentru fermieri. Având aproximativ 800 de angajati, Grupul Agricover este structurat pe 6 divizii şi companii: Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Sămânţă, Agricover Silozuri, Agricover Logistică şi Agricover Credit.
Prin pachetele tehnologice, Agricover oferă clienţilor seminţele, îngrăşămintele şi produsele fitosanitare necesare, în timp ce serviciile integrate oferite fermierilor includ consultanţă tehnică de specialitate, suport financiar, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin în valorificarea culturilor.
Grupul Agricover acoperă întreg teritoriul României: 68 de reprezentanţi de vânzări şi achiziţii cu studii de specialitate, personal specializat în serviciile financiare oferite fermierilor, consultanţi şi specialişti de la instituţii renumite în domeniul agricol. În ceea ce priveşte activitatea de preluare a cerealelor, aceasta se desfăşoară în 32 puncte de lucru, baze de recepţie şi silozuri, situate în 9 judeţe, compania dispunând de o capacitate totală de depozitare de cca. 720.000 tone şi ocupând astfel locul al doilea din punct de vedere al capacităţii de depozitare a cerealelor în România.
În 2009, împreună cu Danish Agricultural Advisory Service (DAAS), unul dintre liderii pieţei europene de consultanţă pentru agricultură, Agricover a înfiinţat AgroAdvice, o companie de consultanţă care sprijină femierii români să îşi crească profitabilitatea şi să fie competitivi pe piaţa UE şi la nivel mondial. Parteneriatul cu DAAS include şi un ONG- Fundaţia Europeană pentru Dezvoltare Agricolă şi Rurală (FEDAR), în care cele două companii sunt membrii fondatori. Principalele scopuri ale FEDAR sunt dezvoltarea mediului rural din România şi, respectiv, sprijinirea fermierilor în accesarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor astfel finanţate.


